duminică, 4 septembrie 2011

Ultimele ispravi ale lui Minitehnicus

A venit toamna si, odata cu ea, Minitehnicus s-a activat pentru a termina tot ceea ce si-a propus pentru sezonul cald. Pentru asta insa, omul si-a cumparat scula ajutatoare: Paint Zoom.
Acum, scula odata cumparata, ideile incep sa curga singure: "ar trebui sa vopsim si cercevelele de la geamurile din spate, ar fi bine sa le vopsim si pe cele de la pod, uite raftul ala din curte ce rau arata, poate ca nu i-ar stica o vopsea si un acoperis, ca sa stea mai artistic lemnele pentru gratar" etc. Asa ca ieri s-a dus la Baumaxx ca sa-si cumpere cele necesare. La intoarcere, cu zambet larg de fericire, imi prezinta ultima jucarie: aspiratorul de frunze. Sufla/aspira/marunteste frunze/crengute mici si le face taman bune de compostiera. Prezentata in felul asta, ca aparat indispensabil gradinariei, tulumba se asambleaza in 5 minute, urmeaza si o mica demonstratie, apoi gasirea unui loc adecvat in garaj (pentru ca obiectul are si suport de prindere in perete). Sa vina toamna acum: suntem pregatiti!