luni, 25 iunie 2012

Gradinarim, culegem, mancam

Sunt zile in care muncesc in gradina ca un sclav. Ma duc sa adun un pic de salata si sa ud un pic dimineata pe racoare, pe urma imi zic sa culeg si usturoiul pentru ca s-a uscat. Dar parca si ceapa e mare de tot si imi zic ca o scot repede de tot si pun inca un rand de arpagic. Salata bak choi trebuie scoasa si ea si insamantate ridichile cu rod la 18 zile. Zis si facut. Morcovii sunt insa plini de iarba, pentru ca ala care anul trecut mi-a vandut un pamant foarte bun, anul asta si-a batut joc de mine. Pamantul e plin de buruieni si de gazon. Smulg cu indarjire tot ce prind in ghivecele cu morcovi (9 la numar...), din pacate insa mai ies si niste morcovei colorati.... Bineinteles ca ei trebuie replantati cu grija, operatie destul de delicata... Dovleceii trebuie curatati de frunzele galbene. Au niste gandacei de care nu m-am ocupat inca. Completez cu pamantul cumparat saptamana trecuta. (Doi saci de cate 40 l carati pe terasa, pentru ca Minitehnicus e ocupat cu polistirenul si nu vreau sa-l intrerup.) Daca tot am vanturat pamantul, mai car si vreo 5 ghivece plus o galeata veche, le umplu cu pamant si plantez o parte din ardeii kapia. Culeg ardeii grasi, ca sa dau ocazia plantelor sa mai faca si altii. Mi se rupe sufletul sa-l tai pe ala mare, de 15 cm, dar c'est la vie... Ma duc si adun si niste rosii si fasole. Daca tot trec printre randuri, hai sa mai gadil un pic si florile ca sa prinda rod. Vad niste frunze un pic ciudate pe la baza unora dintre plante, asa ca imi zic sa fac si un pic de maglavais de-ala preventiv si sa le stropesc. Chestia asta e intr-adevar consumatoare de timp. Mai transbordez in jardinierele lungi de pe perete si o parte din salata insamantata acum 2 saptamani...
Rezultat: dupa ce am terminat era amiaza si m-am pus un pic in pat ca sa ma odihnesc, cand sa ma ridic din pat, spatele meu mi-a dat de stire ca am cam exagerat astazi... Numai un Nurofen forte m-a pus pe picioare.

11 comentarii:

  1. minunat, minunat! ma fascineaza ce-ai reusit tu sa faci acolo.

    RăspundețiȘtergere
  2. ce ma incanta in toata gradina ta este in primul rand ordinea si curatenia- undeva exista o minte de inginer.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da! Se vede? Si eu si Minitehnicus suntem amandoi ingineri. Eu - constructii hidrotehnice, el - metalurgie.

      Ștergere
  3. Jos palaria pt ardei. Ai mei tot la stadiul de flori sunt.

    RăspundețiȘtergere
  4. Extraordinara sunteti doamna!!!
    Am citit azi tot blogul dumneavoastra, sunt si eu in primul an de gradinarit sper sa reusesc!
    Felicitari si multa putere de munca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu faceam tot asa anul trecut pe vremea asta. Ia sa vedeti ce sfaturi o sa dati la anul!... Experienta e sfanta!

      Ștergere
  5. E clar: nu te doare spatele degeaba! Mama ce gradina de oameni gospodari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Esti dovada vie ca se poate face gradinarit si in ghivece, si nu orice fel, ci cu recolte bogate si frumoase :) Felicitari pentru gradina ta, sa le mancati sanatosi :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu ce pot sa stropesc ardeii pentru daunatori?

    RăspundețiȘtergere
  8. foarte frumoasa gradina felicitari.Cum sunt morcovii rosii la gust?
    In ghivece e numai pamant de flori?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Morcovii rosii sunt mai dulci decat cei obisnuiti. Si da, in ghivece e numai pamant de flori, pentru ca eu am un pamant foarte prost (argilos) in gradina si sunt nevoita sa cumpar mereu pamant. Mai fac si compost, dar nu am foarte mult. Nici nu-mi place sa le dau ingrasaminte chimice. Tot ce dau este bio. Cumpar pelete de balegar de vaca sau de cal, granule bio etc.

      Ștergere