Invitatia a venit de la Minitehnicus, care trebuia sa ridice un container din vama si, pentru prima data, m-a luat pe mine insotitor. Am imbinat utilul cu placutul, biznisul cu distractia.
Am stat la un hotelas mic, chiar pe plaja, iar in jurul nostru, din zi in zi erau mai putini, astfel ca in ultima zi eram numai eu singura, singura, cu plaja toata a mea (Minitehnicus era in port, la vama). Trei zile a fost soare, soare si apa calda de tot, iar azi, ca sa nu imi para rau ca plec, venisera si niste nori. Soarele s-a aratat juma' din timp, apa era tot calda, iar valuri moderate. Numai eu si pescarusii. Visul ultim, de excelenta! Ca in romanele Cellei Serghi.
Ce era mai nostim: mi-era sete: Minitehnicus din doi pasi era in camera, deschidea frigiderul, imi aducea apa rece! Mi-era pofta de un ness: Minitehnicus, din doi pasi era in camera, frigider, Pepsi rece, ness, paharele, poftiti! Dorea el o bere: idem! Mi-am uitat cartea sau mi s-a facut de tableta: nu-i nimic! Din doi pasi, Minitehnicus-camera-etc. A! Am uitat: wifi full pe plaja (daca doreai, si in apa...)!
Cel mai incredibil moment a fost cand stateam pe plaja si urmaream cum intra vaporul nostru in port. Inubliabil. Am crezut ca Minitehnicus glumeste, dar cand m-am uitat mai bine, literele se citeau perfect desi era in larg. In poze insa nu se prea vede. Telefonul meu atata a putut.
Am fost si in Constanta intr-o seara, la unul din restaurantele din portul de langa Palace. Ce greci... Ii batem la fund oricand cu ce e acolo. S-a inchis si Piata Tomis, plus strazile din vecinatate si au facut un fel de Centru Vechi bucurestean...
La intoarcere am constatat inca o data ca autostrada asta face toti banii: in 2 ore esti in Bucuresti! Minitehnicus a tras concluzia ca trebuie sa mergem mai des, mai ales ca suntem amandoi mari iubitori de mare. Atata doar ca nu ne place aglomeratia, zgomotul, asa ca trebuie sa prindem ceva ca acum, pe sufletul nostru: marea aproape virgina, numai pentru noi doi.
Un inspector de la Administratia Plajelor:
Super ! Asta se cheama vacanta reusita !
RăspundețiȘtergereSi eu zic la fel...
Ștergere