sâmbătă, 14 iunie 2014

Parca aveam un blog...

Cateodata as scrie si as pune poze, dar ma intimidati teribil cu gradinile voastre frumoase si pline de bunatati, in timp ce eu in fiecare an mai renunt la o cultura. Dupa ce am renuntat la vinete, a venit randul mazarei. M-am chinuit iar cu ea si am cules cam jumatate de kg, adica cam atata cat am semanat. Cules, gatit, mancat. Concluzie (cum ar zice prietenul nostru chinez): mazarea - "prima, ultima!" Ma rog, nu a fost prima oara cand am incercat sa o cultiv, dar este sigur ultima! In rest: batalie pe viata si pe moarte cu melcii si limacsii. Optimolul a facut curatenie mare si de data asta. "Cestiunea" este insa ca am mai descoperit un pradator la care nu ne gandisem pana acum: broscoiul testos! Nu mi-a lasat nici o fasole urcatoare in picioare! Oloaga nu-i place, in schimb urcatoarea e muci: roasa pana la baza! La fel cu castravetii. S-a prins ca poate sa se cocoate pe sticlele de plastic si sa se haleasca tot ce poate. Minitehnicus a fost nevoit sa cumpere de trei ori la rand rasaduri de castraveti pana si-a dat seama ca nu melcii faceau stricaciunile, ci broasca. A pus sticle mai inalte si sper sa mearga de data asta. Rosiile cresc frumusel. Sunt multumita, mai ales cand stiu ce plapande erau cand le-am plantat afara. Vremea e perfecta pentru aparitia manei, asa ca Minitehnicus sta conectat in permanenta la vermorel si stropeste cu zeama bordeleza aproape dupa fiecare ploaie. Din pacate nu am scris la timp soiurile si acum markerul s-a decolorat de la soare si nu mai stim nimic. Probabil ca o sa deosebesc neagra de Crimeea de inima de bou, dar in rest... Dumnezeu ci mila! Nici cu rasadurile de rosii n-o sa ma mai strofoc la anul. Am sa comand pe net soiuri mai deosebite si am sa cumpar piticele de ghiveci din comert, iar grosul am sa-l iau din piata. Nu se merita efortul si deranjul in casa...  Anul asta in schimb mi-au iesit niste ardei de-o frumusete....! Numai un fir mi s-a stricat. Restul parca au fost vrajiti! Fata de anul trecut, in care mi  s-au stricat toti si am cumparat practic toti ardeii, anul asta sunt numai productie proprie. Vreau sa spun ca am fost multumita de semintele de la banca de seminte de pe net. Mi-a iesit si niste fasole nemaipomenita in galetile de pe terasa. Probabil ca o sa le mut jos ca sa se urce pe spalier. La astea nici broasca nu poate sa ajunga. Vorbind de broasca, trebuie sa spun ca sunt schimbari foarte mari in comportamentul ei. Anul acesta, dupa ce s-a trezit din hibernare, parca e altcineva. Nu mai e sperios, ne cauta tot timpul prezenta, ne trezim cu el ca vine din spate, din gradina, pana in fata si se plimba peste tot, inspecteaza tot, se uita cu jind pe sub poarta la oameni si la masini si ar vrea sa iasa... In plus mananca mult mai mult decat anul trecut si face caca intr-o veselie. Noroc ca nu miroase si se dezintegreaza repede. In afara de fasolea mea si castravetii din care s-a servit singur, ii dam salata din productia proprie, castraveti cumparati si l-am gasit cocotat pe iedera mancand frunze. Patruleaza printre randurile de rosii si aduna corcodusele crude cazute pe jos. Anul trecut a venit la noi putin inainte de coacerea lor si l-am prin rosu la bot (prima oara m-am si speriat!), semn ca ii placeau corcodusele coapte; acum insa vad ca-i plac si crude, desi cateodata pare ca-i raman in gat samburii (nici nu-i digera de altfel). Ne-a rupt niste rosii pentru ca patruleaza continuu printre ele si se mai agata probabil cu carapacea de cate una. Minitehnicus o cearta mereu, dar tot la el trage cel mai mult pentru ca e cel mai prezent in gradina. Alt lucru pe care am hotarat ca n-o sa-l mai facem anul asta este desfacerea compostierei. Am tot amanat din cauza ploilor, apoi am plantat rosiile si pe urma am zis ca o sa lasam pe anul viitor. O sa se stranga mai mult pamant si o sa fie bine.
Cam asta am avut de zis. Sa stiti ca va citesc pe toti si va admir gradinile si ma vad plimbandu-ma pe la voi printre trandafiri sau printre randurile de rosii. Elisei ii spun ca nu pot intra deloc la ea pe blog pentru ca se pare ca RDS-ul, cel care imi da net, nu e binevenit la ea acolo, cica e recunocut ca spamist si nu mai stiu ce raufacator... In fine: va doresc sanatate si bucurii! (In ritmul meu de scris ne mai vedem peste o luna...)
Et pour la bonne bouche: poza Minitehnicus in costum de scandal. Asta ca sa vedeti ca saracul de el munceste de zor si e angrenat in niste chestii mari de tot.
Rosiile pitice parca nu sunt asa de pitice... Cred ca sunt niste cherry si habar n-am ce voi face cu ele daca incep sa creasca tare de tot.
 Cea inflorita e Minuscolo:
 Si astea sunt prea inalte, nu-i asa? Nu par rosii de ghiveci...
 Pomisorul goji:
 Rosiile:
 Castravetii:
 Alte rosii (cele cu fruct sunt din piata)
 Topinambur in al treilea an: e crescut ca in jungla:
 Castraveti in jardiniera:
 Morcovi rosii:
 Fasole urcatoare de la bancadeseminte.ro:
 Ardei bulgaresti (din piata):
 Si ardeiasii mei, pusi de mine:
 Murul in explozie:
 Lazile cu ceapa, ridichi si salata:
Urzici decorative: