luni, 1 decembrie 2014

De ce scriu pe blog?

Serios: de ce?  Ma gandesc tot mai des sa suprim aceasta forma de exprimare. La inceput mi s-a parut ca sunt mult prea putine bloguri despre experienta directa si personala a unor oameni care sa se fi aplecat asupra pamantului si plantelor fara a fi mostenit asta din tata in fiu. Pe urma am constatat ca sunt multi care fac gradinaritul asta cu mare pasiune si care au si locul potrivit s-o faca: gradini la tara, insorite si roditoare. Mi-am spus atunci ca eu fac altceva si ca experienta mea oarecum diferita poate aduce ceva nou si poate incuraja si pe altii sa incerce. Mie imi pare asa de rau ca nu m-am apucat de gradinarit macar cu cinci ani mai devreme!...
De-a lungul vremii am constatat ca suntem foarte putini ce de-aici, un nucleu de entuziasti, de pasionati, de prieteni oarecum... Spre deosebire de multi dintre voi, eu am un blocaj la nivelul comunicarii atunci cand vine vorba despre lucruri personale. Imi plac oamenii deschisi, cei care se arata pe ei insisi in fotografii, dau detalii despre locul in care se afla, despre soti si copii, care nu se feresc sa-si expuna chiar si alte pareri... despre lume si viata, spre exemplu. Eu insa sunt croita altfel. Am scris rar despre altceva in afara de gradina si alte lucrari adiacente.
Am urmarit constant blogurile voastre si pe altele (care nu se afla pe lista mea) si am impresia ca e o doza imensa de narcisism in forma asta de comunicare publica. De-aia mie incepe sa nu mi se mai potriveasca. Daca am prins bine ideea, oamenii scriu mai ales ca sa se vada publicati in spatiul virtual. Nu exista o dorinta de comunicare, de schimb de idei. Bineinteles ca fiecare vrea ecouri la textul scris, care sa-i valideze oarecum parerile, si nu agreeaza decat comentariile standard, aprecierile, laudele. In momentul in care cineva emite o parere cat de cat contrara cu textul scris, incepe razboiul! Te ataca proprietarul blogului, te ataca prietenii lui si, oricat de in tema ai fi, esti ironizat, esti pus la zid, iar in cazuri extreme esti chiar exclus. Pe mine intoleranta asta ma socheaza, ma umple de amaraciune si ma face sa nu mai sper la nimic bun. Oamenii nu mai vor sa auda decat adevarul lor si-atat. "Cine nu e cu noi e impotriva noastra" e deviza zilei. Orice incercare de a-ti explica pozitia enerveaza si mai mult. Esti inteles prost, esti rastalmacit cu rea intentie. Cine ne-a adus in halul asta? Asta e o lume in care mie nu-mi place sa exist.
Ma gandesc foarte serios sa sterg tot ce-am postat vreodata si sa nu mai deranjez pe nimeni pe-aici.



vineri, 17 octombrie 2014

Povestea painii

Ieri a fost ziua lui Minitehnicus. Si, pentru ca aveam si invitati, am copt patru paini. Tot la plesneala, fara nici o reteta. Au fost deliciu! Nu ca spun, dar vreau sa zic... Iar Minitehnicus a incins gratarul pastrama si cu carnati de Plescoi facuti de manuta lui.

vineri, 10 octombrie 2014

miercuri, 8 octombrie 2014

Tot despre painea cu maia

Da, coc zilnic. Ce ziceti despre asta? Cred ca trebuie sa ma caut la cap.
Si pentru ca fac totul empiric, nu-mi iese de doua ori la fel. Trebuie neaparat sa-mi iau un cantar electronic de bucatarie. Nu se mai poate altfel. Retetele Codrutei sunt farmacie curata si nu ma pot tine de ele cu paharul gradat de la mama-mare. Oi avea eu ceva experienta cu painea, dar se cere trecerea la o etapa superioara. Problema cea mai mare este ca mi se cere paine cu coaja moale, ori particularitatea painii cu maia este tocmai coaja tare in contrast cu miezul moale. Azi mi-am infrant vointa si le-am facut pe plac: am facut doua baghete moi (nerumenite deloc) si o painica rotunda cu miez dat cu ou si lapte, moale ca o chifla. Am facut ieri comanda la kitchen shop si azi mi-au si trimis tava de copt baghete.

Am pozat tava si, dupa copt, am zis sa pozez si painile, dar pana m-am trezit eu sa fac pozele, din prima bagheta (tocmai cea care arata mai bine pentru ca era mai rumena) nu mai ramasese decat un coltuc, iar painea rotunda o si incepusera oamenii mei... Va arat ce-a mai ramas:

duminică, 5 octombrie 2014

Paine cu maia

Nu cred ca v-am mai spus, dar de multa vreme ma batea gandul sa ma apuc de facut paine cu maia. Am depasit demult etapa de paine cu drojdie de bere. Pur si simplu metoda asta nu-mi mai da satisfactii. Citeam si iar citeam blogurile celor care fac paine cu maia crescuta de ei insisi (mai ales http://blog.codrudepaine.ro/, blogul Codrutei Popa). Si iata ca am stat, si-am stat, si-am asteptat sa se coaca bine de tot in mine ideea, si-n plus probabil ca asteptam o faina de-asta de am eu acum, alba, fina, fara niciun adaos, adusa de Minitehnicus de la moara. Inutil sa va mai spun ca, de cand mi-a intrat in casa, nu ma mai opresc din copt. Croissanti fac de cel putin doua ori pe saptamana, chifle incontinuu, rulouri cu scortisoara, monkey bread, eclere etc.
Asadar si prin urmare.... mi-am luat inima-n dinti si m-am apucat de facut maia de la zero, dupa metoda Codrutei, pentru ca ea explica perfect. Prost sa fii si tot ai intelege... Borcan, apa, faina de secara, faina de grau, chiar si banda adeziva de hartie. Singurul lucru care imi lipseste: cantarul. N-am cantar, nici simplu, nici electronic... nimic! Lucrez cu paharele gradate, ca pe vremea bunicii si ochiometric, ca orice inginer care se respecta. Am deja trei zile de cand cresc micutele bacterii care imi vor face painea cea de toate zilele de-acum inainte.
Si, pentru ca asta e stilul meu, sa incep in forta, am pornit si o "water yeast" facuta din mere, pentru ca mere noi avem din belsug.
 Procedeul de hranire a maielei din 12 in 12 ore presupune aruncarea unei cantitati la gunoi. Am aruncat o zi, am aruncat doua, iar ieri mi-am zis: ce-ar fi daca as incerca sa fac ceva cu ea si cu putina apa fermentata de mere? Daca nu creste, o s-o ajut cu putina, foaaaarte putina drojdie proaspata. Zis si facut. Am pornit-o de ieri seara. Empiric total! Am amestecat la ochi apa cu maiaua de aruncat si cu faina si am lasat-o peste noapte in bucatarie, in vas acoperit. Dimineata mirosea frumos, crescuse nitel, aluatul era destul de elastic, dar inca lipicios. Am facut tot la intamplare niste "stretch and fold"-uri cand si cum m-a taiat capul, apoi am modelat o paine de dimensiuni medii si am dat-o la cuptor. In emotia momentului, am uitat sa-i pun sare.... Nu aveam nici o asteptare deosebita, doar o imensa curiozitate. Bineinteles ca am facut abur la inceput, bla-bla-bla... mai stiam si eu ceva, doar fac paine de ani de zile... Ei bine, vreau sa va spun ca a iesit ceva supercalifragilisticexpialidocious! Nu-mi venea sa-mi cred ochilor si papilelor gustative! O paine moale la interior, cu coaja crocanta la exterior, cu un gust si un miros suav de mere... Ceva divin. Unt pe paine si sare (ca-i lipsea... desi gustul era bun de tot, usor dulceag), asta i-am aplicat. Cand m-am trezit s-o imortalizez nu mai era decat o bucatica, Dar si maine e o zi... Am manufacturat deja la caserola prefermentul painii de maine: maia, apa buna-buna-buna de mere si faina de grau si de secara. Pur si simplu abia astept sa vina dimineata ca sa ma pun pe treaba. Nu inteleg cum de am asteptat atata. Am pierdut atata timp! Trebuia sa fac asta de ani buni de zile. E pur si simplu ALTCEVA. Nici nu-mi pot imagina cum va fi painea atunci cand maiaua va fi matura, peste inca 10 zile!

luni, 29 septembrie 2014

Ce mai face femeia in bucataria ei...

Pai daca i-a adus Minitehnicus doi saci cu o faina senzationala de la moara, atunci se apuca de copt. Si nu orice, ci croissanti!
Nu va puteti inchipui ce grozav au iesit! Inutil sa va mai spun ca acum am o coca noua la dospit. Randul doi, ca aia de ieri s-au topit imediat.

marți, 23 septembrie 2014

Werner s-a mutat in casa noua (prima din cele sase...)

Da, iubitul nostru broscoi a primit o casa adevarata, nu o vizuina in pamant cu ceva paie pe jos si cu o tabla proptita pe doi bolovani pe post de acoperis.
Minitehnicus si tanarul inginer electrotehnician aflat in al doilea an de masterat (vreau sa zic: fiu-meu cel mare) sau hotarat sa mestereasca ceva buuun de tot, ceva care sa-i fie casuta  testoasei si pe perioada iernii. Sa nu se inteleaga ca o s-o las afara, nu! O vom muta in beci cu tot cu casuta. Iata filmul evenimentelor:
 Dupa cum vedeti, are si rampa pentru ca sa se poata urca, are si paie noi si uscate, are si o zona mai ferita ca sa stea cand e vant si ploaie... Ce sa mai vorbim de panourile cu camera de aer care-i ofera confort termic!...
Nostimada este ca si-a dat seama imediat ca e pentru ea aceasta casuta. In prima zi i-am pus o tabla in fata locuintei vechi si am pus-o cu mana in cea noua, iar din a doua seara s-a dus singura la locul ei. A inteles imediat ca totul e pentru ea. Pe mine m-a lasat masca. E un animal foarte inteligent, desi pare exact invers.


duminică, 14 septembrie 2014

Sfarsit de sezon 2014

Gata! La noi s-a terminat. Incepem sa strangem, sa ne pregatim de iernat. Adunam ultimele rosii si facem bulion, ardeii i-am taiat marunt si i-am pus la congelator. Merele sunt la ordinea zilei si la fel si prunele. In curand culegem via... E cam trist.
Am comandat deja niste seminte bulgaresti de pe alt site: http://www.semplus.ro/. "Niste seminte" e un fel de-a spune. De fapt am comandat cu nemiluita. Tot ce-am vazut si eu pe la altii si ce mi-a facut cu ochiul. Bineinteles ca nu-i voi trada pe cei de la http://bancadeseminte.ro/, de la care voi lua cu siguranta preferatele mele din toate timpurile: trufa neagra, cireasa neagra si printul negru.
Trebuie sa fac cumva ca sa le pun la iernat pe frumoasele mele muscate... Probleme...
Saptamana viitoare Minitehnicus merge la tara pentru cules si, din pacate, vine vremea rea. Sfarsitul asta de saptamana ar fi fost perfect pentru o excursie la Balcic impreuna cu alte doua familii prietene, dar nu s-a putut. Probabil ca va trebui s-o lasam pe anul viitor.
Va doresc spor in toate!

miercuri, 3 septembrie 2014

E toamna iar...

Da, vara asta a trecut ca vantul si ca gandul pe langa noi. Vremea asta ciudata ne-a facut sa credem ca inca nu a venit, apoi, cand a venit, era deja tarziu si trebuia sa plece...
Asadar si prin urmare (sic!) rosiile de anul asta au fost mai intarziate, apoi intr-o luna, o luna juma'te s-au cam terminat. Slab, foarte slab. Cu castravetii am stat mai bine, ardeii - multumitor, dar nu cine stie ce, ridichi, salata si arpagic nu am mai pus asa ca in alti ani, toata vara, pentru ca eu nu am voie sa le mananc, iar restul familiei nu se omora cu consumul... Am mai pus o fasole intarziata, sa vedem daca o sa apuce sa faca pastai... Murele sunt nemaipomenite, au rodit frumos si bogat anul asta. Si acum poze, preferatele tuturor: