miercuri, 11 decembrie 2013

Decembrie

Imi plac iernile fara zapada. De-aia zic ca pana acum a fost bine. Nimic nu e mai deprimant pentru mine decat sa ninga inca din noiembrie. Daca ne prinde Craciunul fara zapada e perfect. Sper ca n-am socat pe nimeni cu preferintele mele. Desi sunt nascuta in decembrie, mie nu-mi place iarna. Sunt friguroasa de cand ma stiu si mereu am iubit vara. In ultimii ani, insa, nici caldura nu o mai suport... Am inceput sa iubesc primavara cu rasadurile ei, cu gradina renascand la viata, cu speranta unei noi recolte... In fine, vorba lunga - saracia omului. Am promis ca va mai arat ce-am mai facut in ultima vreme:
Minitehnicus a dat jos de pe terasa toate lazile, toate ghivecele, toate galetile si a desertat pamantul intr-o gramada mare de tot, apoi a tras un strat de mastic bituminos peste toata terasa, pentru ca aveam niscai infiltratii in tavanul garajului. Broasca testoasa a intrat de vreo luna in hibernare. Am pus-o in pivnita intr-o ladita cu frunze uscate. Minitehnicus a luptat toata toamna cu frunzele uscate si n-a mai lasat niciuna pe pamantul din fata curtii, acolo unde ies primavara lalelele. Asta pentru ca in fiecare primavara se chinuia sa adune frunzele putrezite de printre lalelele deja rasarite. Anul asta s-a jurat ca o sa adune toate frunzele si o sa lase zona luna si eu n-am avut nimic impotriva.
In rest, fratello si-a implinit un vis mai vechi: acela de a-si cumpara un rotisor mare pentru fript purcelusi de lapte. Asa ca acum o saptamana s-a "executat" ceea ce vedeti:
Cam atata... In rest: o imensa asteptare a primaverii viitoare, un merisor plantat in gradina si un mar desfrunzit in care au mai ramas cateva mere uitate de lume.


miercuri, 27 noiembrie 2013

Asa-i romanul. Asa a fost mereu.

N-am mai scris pe blog din august. Nu m-am simtit bine. Am niste probleme de sanatate care s-au agatat de capul meu si nu vor sa treaca. Am si un program destul de incarcat si, cand prind si eu putin timp liber, nu stiu cum sa ma odihnesc mai bine... Si totusi ceva m-a scos din starea asta intr-atat incat sa astern, cu amaraciune, cateva randuri. Ce anume? Pai aparitia unei noi carti marca TEI. Prima la care am tradus pentru ei (prin luna februarie, daca nu ma insel). Ultima traducere le-am trimis-o la mijlocul lui iulie si i-am anuntat ca intru si eu in vacanta pana prin septembrie. Din cauza problemelor pe care le-am avut nu am putut sa reincep activitatea pana acum, dar asta nu inseamna ca abandonasem. De prin octombrie am vazut ca nu mai primesc mesajele din grup: m-au scos fara nicio intrebare, fara nicio avertizare. Frumos, n-am ce zice! Dar suntem in desertul numit Romania, oricat am incerca sa credem ca mai exista oaze de normalitate si de bun simt pe ici, pe colo.  Ne declaram europeni, morali si cinstiti, desi nu e asa. Suntem romani. Suntem hoti. Suntem nesimtiti. E in ADN-ul nostru.
Eu am intrat in randul traducatorilor TEI crezand total in cuvintele frumoase pe care ei le pun la inceputul fiecarei carti. Am crezut ca gasesc acolo niste oameni frumosi la suflet, altruisti, carora nu le lipseau decat altii, la fel ca ei, care sa li se alature. Am muncit cat am putut mai bine, uneori chiar si bolnava rau de tot, numai ca sa respect termenele impuse. Am incercat sa nu incalc nicio regula (si credeti-ma ca nu sunt putine). Cu toate astea, am reusit sa intru in conflict cu unul dintre mai-marii lor. Exista un atotstiutor, un stapan, un despot. Un ins care se crede superior tuturor si care isi imagineaza ca are dreptul sa te puna la punct si sa mature pe jos cu tine de cate ori ii vin lui dracii sau de cate ori cineva indrazneste sa-i atarga atentia asupra atitudinii lui incorecte. Noi, romanii, avem in noi gena capului plecat, a supuseniei gretoase, a linguselii in fata stapanului. Am observat ca o mare parte din cei care traduc pentru ei se pozitioneaza automat ca servi umili. Nu vreti sa stiti cum mi se umplea casuta postala de mailuri trimise stapanirii ori de cate ori iesea o carte noua. "Bravo, la mai mare, tineti-o tot asa, felicitari, ce bine ca existati, ce tari suntem, nimeni nu mai e ca noi!". Era ceva de groaza! Cand m-am certat cu jupanul, nimeni n-a zis nimic, mucles! Desi ne jignise pe toti, in corpore. Nimeni n-a avut curajul sa-l puna la punct, nimeni n-a avut curajul sa ma sustina. Daca nu exista pe-acolo si un "politist bun", un baiat care sa mai stie de cei sapte ani de-acasa, ma desprindeam de ei de demult. Acum au avut ei grija sa ma azvarle afara ca pe o masea stricata. Surprinzator, lucrul asta are si o parte buna. Inseamana ca nu m-am inselat atunci cand am constatat prima data ca afara la ei e vopsit gardul... Nu sunt asa cum vor sa para. Cuvintele alea cu care pacalesc oamenii sa li se alature sunt o capcana pentru fraieri, asa cum ma consider si eu acuma. Probabil ca urmeaza sa apara si alte carti la care am tradus si asta nu-mi va provoca bucurie, ci o si mai mare amaraciune. In momentul de fata imi pare rau ca nu am ascultat de toti cei care-mi spuneau ca e o prostie ceea ce fac si ca nu se merita. M-am contrazis cu ei pana in panzele albe si acum am ajuns la concluzia ca aveau dreptate. Voluntariatul, munca neplatita, altruismul e o prostie in Romania.
Asadar dragii mei ecologisti, permaculturisti, fermieri verzi, crestini (si ce-oti mai fi!...) din TEI, pana la urma tot v-ati purtat cu mine ca niste ghiolbani!

vineri, 23 august 2013

23 august

Pe vremuri se sarbatorea cu mare fast. Acum e o zi ca oricare alta...
Ce sa va zic? Am venit din concediu. Sunt obosita pana la Dumnezeu si chiar mai sus. Ma culc la 11 si dorm pana la 8-9 in fiecare zi si nu-mi vine sa cred. Eu, care tot anul am dormit 5-6 ore pe noapte!
Am alergat ca un cal de povara. Koln si Paris. 11 zile. Inainte de plecare m-am procopsit si cu o gonartroza bilaterala, astfel incat mersul pe jos este o povara pentru mine. Primul drum in Koln a fost la un magazin de tehnica medicala de unde mi-am cumparat orteze pentru ambii genunchi. Am dat o groaza de bani pe ele, dar fara n-as fi putut face fata distantelor imense pe care le-am strabatut in Paris si nici nesuferitelor scari de la metrou si de aiurea. Am impresia ca francezii inca nu au descoperit scara rulanta. Nici macar pe cea de urcare, ce sa mai vorbim despre cea de coborare!... In schimb, in Germania, civilizatia era la ea acasa. Lume calma, linistita, mereu cu zambetul pe buze, amabila, pensionari la a doua tinerete, tineret imbracat in culori (ceea ce la noi nu mai exista), oameni purtand lucruri comode, nu la moda, destindere, voie buna. O tara in care tare mi-ar mai placea sa traiesc. In schimb, francezii mei, Franta mea, mon amour, ... o mica-mare dezamagire. M-am intors cu un amalgam de imagini, senzatii si sentimente care se bat cap in cap. Nu stiu daca e cazul sa detaliez. Deocamdata nu.
Gradina, lasata in grija celor doi flacai ai mei, am gasit-o varza. Rosiile, care erau deja manate serios sunt o jale, ardeii au nevoie (ca si anul trecut) de calciu, pentru ca se strica in varf, gazonul era uscat in proportie de 85%, buruieni peste tot. Inca nu m-am apucat de treaba, pentru ca sunt mult prea obosita. Nu mai pot nici sa ma uit la televizor fara sa adorm. Trebuie s-o iau de undeva si sa pun plantele in ordine, se cer si niste insamantari de fasole, ceapa si ridichi, plus niste salata iceberg. Poate incep de maine, cine stie?


joi, 18 iulie 2013

Iulie e pe duca...

Uite ca ne-a iertat si iulie de caldurile alea infernale cu care ne obisnuise in ultimii ani. Seara e o placere sa stai afara la o bere si o barfa mica... Daca nenea Chiliman ne-ar trimite mai putine epistole si ne-ar stropi cu solutie contra tantarilor, ar fi si mai bine...
Eu ma aflu intr-un relache total. Pierd vremea intr-un mod magistral. Dimineata merg la diadinamice pentru genunchi, treaba care imi ia cam o ora si jumatate cu tot cu dus-intors. "Procedurile" astea la inceput te fac mai rau decat erai si abia apoi te fac bine. Eu sunt in faza in care abia mai merg de durere si de intepeneala la ambii genunchi. Naiba stie cum m-o trage dupa el Minitehnicus prin Parisul ala, care vine cam prea tarziu pentru noi... Mi-e groaza sa ma gandesc. Nu vreau sa ma gandesc.
Pana una alta sunt alte griji pe capul meu. Maine, baiatul nostru cel mic da examen la facultate. Sunt peste 3 pe un singur loc. Am mai trecut si-acum patru ani prin aceleasi emotii. Pe 22 iulie, de ziua lui, se vor da rezultatele. Prevad o petrecere-monstru!
Intre timp, culegem ce-am muncit:
Rosiile mici sunt Vilma, cele de ghiveci. Sunt bestiale. Culegi si nici nu se vede de unde ai luat. Au inceput sa faca alte flori acuma. Fasolea, pe care mi-a fost pur si simplu lene s-o scot, mi-a facut surpriza de a-mi mai da un rand de pastai. Aferim!
De doua saptamani am grija de broasca testoasa a fratelui meu. Ciudat animal! Cu tot felul de hachite, temator pana la Dumnezeu si foarte, foarte somnoros. Lui Minitehnicus ii place mult; zice ca e animalul ideal: nici nu stii c-o ai in gradina!
 Mai rau e ca a descoperit corcodusele si, cand or lua-o inapoi, or sa-i lipseasca din meniu! A fost foarte nostim: vedeam ca sunt zile in care se repede la castravete si altele in care nici nu-l baga in seama. Pana am prins-o cu botul rosu si ne-am dat seama: se satura din corcoduse si nu-i mai placea ce-i dadeam noi.
 In alta ordine de idei, am constatat ca jardinierele cu galbenelele intinse spre lumina nu arata chiar asa de rau:
 Lui Minitehnicus ii plac craitele si a zis sa pun numai de-astea la anu'.
 Mie imi plac si muscatele, dar sunt greu de trecut iarna. Eu le eliminasem pe toate ale mele din cauza asta, dar am mostenit de la cineva apropiat (care a murit recent) niste ghivece si iata-ma iar posesoare de muscate!
Ne-a mai crescut si un ceas cu doua fete (zici ca esti in gara la Sinaia):
 Si-acum rosii, rosii si iar rosii:
 Cea mai mare rosie de anul asta (Ananas):
 Neagra de Crimeea, din semintele de anul trecut (din Germania). Sunt negre, dar nu mai sunt mari:
 Poza nu e prea buna, dar asta e Andine Cornue (frantuzesti):
 Asta e tot frantuzeasca: Prune noire. Din pacate, imediat ce incep sa se coaca, fac o buba mare in fund si se strica. Probabil sunt manate. Cu atatea ploi... Am curatat totusi negreala aia si am mancat restul: sunt incredibil de dulci, chiar si pentru o rosie neagra:
 Idyle (tot un soi de cherry):
 Si-acum, padurea mea de ardei:
 Astia sunt ce-a mai ramas din rasadurile crescute de mine:
 Ceapa, ridichi, mix de salata:
Mure. An bestial pentru mure:
Rosii la galeata:
 Zuchini la ladita:
Si-acum noua jucarie a lui Minitehnicus:
 Jucarie cu care a turnat in spate un nou covor de beton (cu plasa de Buzau, cu tot dichisul):
Saptamana trecuta a trebuit sa stropesc rosiile si ardeii. De la atatea ploi se manasera ca vai de capul lor. Rosiile inima de bou sunt total compromise, noroc ca erau aproape coapte si cred ca se vor coace de tot, desi aproape ca nu mai au frunze deloc. Dupa ce culeg ce au acum, le voi scoate. Cele frantuzesti, cum am mai spus, se strica imediat ce incep sa prinda culoare, iar cele uriase, romanesti, de la tara de la Buzau, cele in care aveam cea mai mare incredere ca sunt rezistente, m-au facut de rusine: s-au stricat de tot! Li s-a innegrit tulpina, frunzele, tot, tot, tot! Am aruncat tije cu rosii pe ele, cu flori, o nenorocire! Niciodata nu am sa mai fac rasaduri din seminte de-astea: "no name". Acum or sa mi se imbolnaveasca si altele, precis! 
Am stropit singura, prima oara, cu vermorelul de 12 l. L-am cumparat in primavara si Minitehnicus a decretat ca e prea greu pentru mine, asa ca prima oara a stropit el, cu bordeleza, acum vreo luna si jumatate. Acum, pentru ca el a fost foarte ocupat, am prins o zi in care nu era acasa, am pus mana pe jucaria verde si mi-am facut de cap. Mi s-a parut teribil de usor. Nici nu-mi vine sa cred ce ma chinuiam eu cu sticluta aia de 1,5 l... Ridicam fiecare frunza ca sa stropesc sub ea! Acum mi s-a parut joaca de copii. Bam, bam, bam de maneta si puf, puf, puf printre frunze si pe sus, si pe jos... Ardeii facusra bacterioza sau cam asa ceva... Frunzele se patau si se uscau, iar ardeii mari, frumosi, aproape gata de cules, se stricau si ei pe capete. Am cules toate frunzele atacate si i-am stropit si pe ei. Bordeleza, Ridomil si inca un fungicid de spectru larg. Am noroc ca mai pot astepta inca doua saptamani pana sa culeg. Daca mai intarziam ar fi fost mai rau... Stiu ca nu toata lumea este de acord cu asta, dar nu pot sa-mi permit sa pierd tot ce-am muncit si pe urma sa ma duc sa cumpar din piata legume stropite de 10 ori mai rau decat am facut-o eu cu ale mele. Ca doar nu puteam trece vara fara rosii si ardei, nu? E clar ca am fi cumparat din piata, de la tarani, de-alea "eco" si "bio" din fata garii.

vineri, 5 iulie 2013

Iulie. 6.

Sunt in vacanta. O binemeritata vacanta.  Am trecut in extrema cealalta: nu imi mai vine sa fac nimic. Nici macar mancare pentru cei trei barbati din casa. De o saptamana sunt pe rosii cu branza, iar eu vreau in fiecare zi sa le fac ceva bun de tot, dar picioarele nu ma duc la bucatarie. Stau cu goblenul in mana, pe terasa frumoasa a lui Minitehnicus, cu un frappe facut tot de el si savurez starea de bine. Cateodata ma duc in gradina, urc treptele imbracate in gresie de Minitehnicus (ultima lui lucrare), ma duc la polog si ma legan  o ora intreaga cu ochii la frunze...
Rosiile au inceput sa se inroseasca. Primele sunt cele din ghiveci, desigur.
Cele din gradina sunt frumoase, dar cred ca de la atata ploaie s-au manat sau ceva-ceva li s-a intamplat. Ieri am profitat de ziua innorata si le-am curatat drastic. Azi poate le vom stropi cu ceva. Pozele sunt de dinainte:
 Castravetii s-au inaltat si ei.
Sus, pe terasa, ardeii sunt luxurianti, deja unii rodesc, iar in lazile mici se pregateste o serie noua de ceapa verde, ridichi si salata. Murele se coc incet, incet. Rosiile suspendate au deja flori.
In rest, va las sa vedeti singuri: