luni, 19 decembrie 2016

Pregatiri de Craciun

A trecut si sfanta zi a afumatorii! In fiecare an este un Eveniment. Minitehnicus are grija sa fie asa. Se pregateste cu o saptamana inainte: face liste de cumparaturi pe produse si pe familii (a noastra, a lui frate-miu si a cumnata-mii), cumpara numai de la anumite magazine, cu grija la tara de provenienta daca e cazul, apoi pune la saramura dupa retete alese numai de el si - in fine - afuma asa cum a mostenit din batrani...Anul acesta am venit si eu cu ceva nou. Ceva ce imi sta pe creier de vreo 3 ani: somon afumat! Mai am un pitic, dar la asta Minitehnicus inca opune rezistenta: cremwurstii.
Somonul, in schimb, a iesit divin inca de dinainte de afumatoare. Pe mine "fume"-ul nu m-a dat pe spate, ba chiar mi s-a parut ca a banalizat gustul de somon. Eu ma voi opri de-acum la prima faza: cea cu tinutul 2-3 zile la sare cu zahar, coaja de lamaie, piper si marar. E un deliciu. Nu se poate povesti. Nu inteleg de ce nu am facut asta de zeci de ori pana acum. Bineinteles ca nu e ceva ieftin, e un deliciu care costa ceva bani si asa, preparat acasa, si se mai si mananca imediat... Dar merita sa iti faci pofta din cand in cand. La prima ocazie, am sa cantaresc totul ca sa vad cat costa toata distractia. Am luat un somon intreg, iar din cap, coada, sira spinarii, burta, am facut pentru prima oara supa finlandeza de somon, cu dafin si marar. Minune!!! A basculat Minitehnicus la greu!
Nelipsita mescioara unde se incearca la botul calului tot ceea ce se prepara, plus ceapa, usturoi, paine prajita si tuica fiarta.
 Cescute pentru musafiri, caci de-a lungul zilei se perinda tot felul de lume, atrasa de miresmele imbietoare.
 Am devoalat pentru o clipa:
 Somonul afumat pus la zvantat:
 Si celelalte:
Alta pasiune de-a mea, tinuta la capac pana acum, a rabufnit cu toata forta: patchwork-ul sau quilting-ul... Planuiesc de multa vreme si acum i-am tras o prima incercare, fara prea multe fasoane, fara vreun model anume, insa totul, subliniez: totul!, lucrat manual, cu acul in mana. Nici o cusatura de masina! E nebunia mea, inca de cand eram mica, pasiune insuflata de mama, care se tragea si ea dintr-o familie mare, in care femeile coseau, brodau, crosetau etc. la greu. Nu era nici o tehnica de lucru manual care sa le fie necunoscuta. Pozele sunt facute in graba si nu arata cat de frumoasa e pilota. Basca: i-am facut din peticele ramase si o fata de perna!
Mai am inca un dor: sa imi fac lenjerii de pat din in. La indemnul unei prietene care are asa ceva la ea acasa si e incantata de calitatile inului, m-am hotarat sa iau problema in mana si am comandat mostre de la o fabrica romanesca, ramasita a industriei textile construite de Ceausescu. Le-am primit si acum trebuie sa ma hotarasc ce culori si cate bucati...etc. Proiect pentru la vara...

joi, 13 octombrie 2016

Octombrie ploios

Octombrie... Peste numai trei zile va fi ziua lui Minitehnicus. Harnicul, neobositul, perfectionistul. Am stat cu el la sfat si am ajuns la concluzia ca de la anul vom face schimbari majore in gradina... Nu  vor fi in favoarea gradinaritului, din pacate. Ne vom restrange, pentru ca noua constructie din vecini ne obliga sa ne izolam un pic mai mult. In plus, pomii de pe aliniamentul din spate (cei plantati de noi) au crescut binisor si au inceput sa rodeasca. Fac mai multa umbra, normal, si ii vom lasa sa se dezvolte binisor, ca sa nu stea aia din blocul tiganesc cu ochii numai in gradina noastra. Am mai pus toamna asta inca un mar si un gutui, asa ca va fi bine. Ca tot veni vorba, tiganii astia care au impanzit cartierele din sectorul 1 cu blocoteiele astea de kkt, dupa ce au facut inspectia finala, au desfacut acoperisul si au mai tras un etaj la mansarda. Asta e stilul: primesti autorizatie pentru P+2 si parcare la demisol, tu faci inca un etaj la mansarda si demisolul apartamente, iar masinile locatarilor vor sufoca strada. Tara de kkt, pacat ca nu am emigrat cand trebuia! Desi nu cred ca as fi putut pleca pentru totdeauna... sunt proasta, nu?
Sa lasam astea. Asadar, in urma esecului de anul asta, cand umbra mi-a lasat rosiile fara fructe, am hotarat sa scoatem aracii de tot, sa punem gazon cum a fost. Se va mari iar gradina, vom avea loc poate si de foisorul ala la care tot visam, iar legumele vor fi doar sus pe garaj, iar jos in gradinita cu spalier si castraveti pe gardul din spate. Cat se poate... Doar cateva soiuri de rosii, 2-3, cele preferate de noi, ardei, ceapa, salata, rucola, poate ridichi. Si stop. Stop celor 200-300 de rasaduri, crescute cu chin, stop udat, stop compost. O sa ziceti: ce am cu compostul? Pai tot in urma constructiei tiganesti, s-au deranjat vizuinele sobolanilor din zona si acestia sunt acum refugiati prin curtile vecinilor. Oricum nu ma chema Angela Merkel si nu suportam ideea de a-i adaposti la noi, dar - in plus - Minitehnicus a observat niste tunele suspecte in lada noastra de compost. Am vrut sa credem ca nu sunt de la sobolani, ca bate vantul mai tare si face gauri in pamant, dar nu s-a putut. Asa ca am cumparat otrava si le-am dat pana la refuz. Dar nici compostiera nu mai am de gand s-o tin si sa-i alimentez cu resturi de la bucatarie. Deja nu mai aruncam nimic acolo si de la anul incolo daca voi avea nevoie de pamant am sa cumpar. Cum s-ar zice, s-a cam ales praful de gradinaritul meu urban...
Si acum poze:
 Jardinierele sunt inca in mare forma.
 Anul asta nu s-au facut deloc strugurii in Bucuresti, iar la Buzau foarte putin. Asa e la toata lumea. Vremea asta imposibila i-a stricat complet. Via e trista si inutila. An pierdut.
 Ma pregatesc sa pun muscatele la iernat pe pervaz in casa. Asta e la mine metoda cea mai buna. LA scot, le primenesc, le mai tai din frunze si le indes in 2-3 jardiniere mari. La primavara le mai ciopartesc ca sa fac 2-3 din fiecare si refac septelul.
 Am facut mancare din varza murata de anul trecut pana saptamana trecuta. Acum am scos butoiul din beci. S-a mentinut incredibil.
 Minitehnicus a adus varza de la Buzau. A repatriat-o si pe socrella.
 Fara cuvinte...
 La uscat, din productia proprie, dupa ca s-a pus la borcane cat pentru o cantina.
 In curand strangem si balansoarul, si pologul.
 O ultima imagine cu aracii... Cat mi i-am dorit... Adio!
 Ce va spuneam:
 Minitehnicus organizeaza deja galetile, ghivecele.
 Broscoiul meu, Werner, tot mai apatic din cauza frigului. Are zile cand nu iese din casuta, iar cand iese nu prea mai mananca, umbla doar dupa noi ca sa ne luptam cu el. Simte nevoia sa "socializeze" daca va puteti inchipui! Din cauza ca ne vede mai rar prin gradina, vine des in fata si ne cauta pe la usi.
 Cam asta a mai ramas pe terasa.
 Multe mure au ramas necoapte.
Si una de incheiere: Werner mi-a facut o vizita la birou. In curand va intra in hibernare si isi ia la revedere.

joi, 15 septembrie 2016

Septembrie la Marea Neagra...

N-am mai fost de mult timp in septembrie la mare. Aproape ca uitasem ce frumos este. Bine ca la noi industria hoteliera tine doar 2 luni la mare, altfel nu mai apucam eu asa un sejur, ca pe vremuri!
Invitatia a venit de la Minitehnicus, care trebuia sa ridice un container din vama si, pentru prima data, m-a luat pe mine insotitor. Am imbinat utilul cu placutul, biznisul cu distractia.
Am stat la un hotelas mic, chiar pe plaja, iar in jurul nostru, din zi in zi erau mai putini, astfel ca in ultima zi eram numai eu singura, singura, cu plaja toata a mea (Minitehnicus era in port, la vama). Trei zile a fost soare, soare si apa calda de tot, iar azi, ca sa nu imi para rau ca plec, venisera si niste nori. Soarele s-a aratat juma' din timp, apa era tot calda, iar valuri moderate. Numai eu si pescarusii. Visul ultim, de excelenta! Ca in romanele Cellei Serghi.
Ce era mai nostim: mi-era sete: Minitehnicus din doi pasi era in camera, deschidea frigiderul, imi aducea apa rece! Mi-era pofta de un ness: Minitehnicus, din doi pasi era in camera, frigider, Pepsi rece, ness, paharele, poftiti! Dorea el o bere: idem! Mi-am uitat cartea sau mi s-a facut de tableta: nu-i nimic! Din doi pasi, Minitehnicus-camera-etc. A! Am uitat: wifi full pe plaja (daca doreai, si in apa...)!
Cel mai incredibil moment a fost cand stateam pe plaja si urmaream cum intra vaporul nostru in port. Inubliabil. Am crezut ca Minitehnicus glumeste, dar cand m-am uitat mai bine, literele se citeau perfect desi era in larg. In poze insa nu se prea vede. Telefonul meu atata a putut.
Am fost si in Constanta intr-o seara, la unul din restaurantele din portul de langa Palace. Ce greci... Ii batem la fund oricand cu ce e acolo. S-a inchis si Piata Tomis, plus strazile din vecinatate si au facut un fel de Centru Vechi bucurestean...
La intoarcere am constatat inca o data ca autostrada asta face toti banii: in 2 ore esti in Bucuresti! Minitehnicus a tras concluzia ca trebuie sa mergem mai des, mai ales ca suntem amandoi mari iubitori de mare. Atata doar ca nu ne place aglomeratia, zgomotul, asa ca trebuie sa prindem ceva ca acum, pe sufletul nostru: marea aproape virgina, numai pentru noi doi.

 Un inspector de la Administratia Plajelor:


joi, 8 septembrie 2016

Concediul continua...

Anul asta ne-am scos parleala pentru ultimii doi ani un pic mai "statici"... Astfel incat am bifat doua locatii gemene: Tabara de sculptura de la Magura si Manastirea Ciolanu.
Mi-e si rusine s-o spun, dar nu fusesem niciodata acolo, desi sunt maritata de 28 de ani cu Minitehnicus, care e din comuna Plescoi, deci foarte, foarte aproape de locurile cu pricina. Mereu ti se pare ca poti sa te duci acolo oricand, prin urmare amani si amani si nu mai ajungi deloc. Asa s-a intamplat si cu vulcanii noroiosi, pe care i-am vizitat abia acum vreo 7 ani, desi si ei sunt relativ aproape.
Asa ca, intr-o zi de sfarsit de august am intins-o spre Buzau cu niste fini ai nostri si am bifat cele trei locatii mentionate mai sus, la care nici ei nu fusesera niciodata.
La vulcani am venit dupa o saptamana ploioasa, asa ca am avut ce vedea: noroi mult care se scurgea cu noi de fata In rest, agitatie mare, multi turisti, in varf aproape ca se statea la rand ca sa faci poze.  Bine ca am prins si perioadele in care era pustiu, fara bilete, parcari, pensiuni si terase. Nu ma intelegeti gresit, sunt adepta dezvoltarii turismului, e bine ca romanii isi viziteaza tara si ca strainii au unde veni sa vada lucruri cu adevarat rare. Doar ca era frumos si pe vremuri, cand colindau pe-acolo numai connaisseur-ii.
Urmatoarea pe lista si preferata mea: tabara de sculptura. Cu totul altfel decat mi-o imaginasem, mult mai intinsa pe dealuri, mult mai frumoasa. Nu am cuvinte sa va spun cat de mult mi-a placut! Trebuie sa mai venim cat de curand, ca sa le iau pe toate la rand, piesa cu piesa, cu inventarul facut de-acasa. Acolo sistemul de identificare e absolut tampit, va scutesc de detalii. Am vazut de-aproape cam jumatate din ele, iar celorlalte le va veni randul cat de curand. Cine se duce acolo, ar fi bine sa citeasca pe net istoria acestor tabere de sculptura, care au lasat tarii 256 de sculpturi de la 163 de artisti, intru sarbatorirea a 16 secole de atestare documentara a orasului Buzau. (16 ani, 16 sculptori = 265 opere de arta in aer liber). SUPERB! Pozele nu reprezinta nici 50% din ceea ce simti acolo.
Am fost apoi la Manastirea Ciolanu, curtea imensa, cu o amplasare fantastica, pe coama unui deal, in panta. Cine vrea, poate sa citeasca istoricul... eu va scutesc acum. Tot ce pot sa spun e ca in interior am avut un sentiment de bine, de primitor, asa cum nu simti in toate bisericile. Spre exemplu, mi-a placut si la Ratesti, mult de tot (acum e dezastru acolo, a alunecat tot malul si a rupt biserica... groaznic), dar interiorul acolo era mai sumbru, mai auster.
Minitehnicus si-a amintit niste ritualuri stranii de cand era copil, cand, la sarbatori mari, oamenii veneau la biserica veche (cea de mai sus, cu hramul Sf, Gheorghe), se puneau in sicrie si erau loviti cu oasele dezgropate aici ale fostilor calugari pustnici (ciolanele). Pe copii nu ii puneau in sicriu, dar ii loveau cu oase la picioare, la maini, ba si cu cranii in cap ca sa fie sanatosi si destepti. Ati mai auzit asa ceva? Caut pe net de-am innebunit si nu gasesc nimic. Bineinteles ca am facut o caterinca de Minitehnicus.....! Nu va spun....!