Asa-i romanul. Asa a fost mereu.

N-am mai scris pe blog din august. Nu m-am simtit bine. Am niste probleme de sanatate care s-au agatat de capul meu si nu vor sa treaca. Am si un program destul de incarcat si, cand prind si eu putin timp liber, nu stiu cum sa ma odihnesc mai bine... Si totusi ceva m-a scos din starea asta intr-atat incat sa astern, cu amaraciune, cateva randuri. Ce anume? Pai aparitia unei noi carti marca TEI. Prima la care am tradus pentru ei (prin luna februarie, daca nu ma insel). Ultima traducere le-am trimis-o la mijlocul lui iulie si i-am anuntat ca intru si eu in vacanta pana prin septembrie. Din cauza problemelor pe care le-am avut nu am putut sa reincep activitatea pana acum, dar asta nu inseamna ca abandonasem. De prin octombrie am vazut ca nu mai primesc mesajele din grup: m-au scos fara nicio intrebare, fara nicio avertizare. Frumos, n-am ce zice! Dar suntem in desertul numit Romania, oricat am incerca sa credem ca mai exista oaze de normalitate si de bun simt pe ici, pe colo.  Ne declaram europeni, morali si cinstiti, desi nu e asa. Suntem romani. Suntem hoti. Suntem nesimtiti. E in ADN-ul nostru.
Eu am intrat in randul traducatorilor TEI crezand total in cuvintele frumoase pe care ei le pun la inceputul fiecarei carti. Am crezut ca gasesc acolo niste oameni frumosi la suflet, altruisti, carora nu le lipseau decat altii, la fel ca ei, care sa li se alature. Am muncit cat am putut mai bine, uneori chiar si bolnava rau de tot, numai ca sa respect termenele impuse. Am incercat sa nu incalc nicio regula (si credeti-ma ca nu sunt putine). Cu toate astea, am reusit sa intru in conflict cu unul dintre mai-marii lor. Exista un atotstiutor, un stapan, un despot. Un ins care se crede superior tuturor si care isi imagineaza ca are dreptul sa te puna la punct si sa mature pe jos cu tine de cate ori ii vin lui dracii sau de cate ori cineva indrazneste sa-i atarga atentia asupra atitudinii lui incorecte. Noi, romanii, avem in noi gena capului plecat, a supuseniei gretoase, a linguselii in fata stapanului. Am observat ca o mare parte din cei care traduc pentru ei se pozitioneaza automat ca servi umili. Nu vreti sa stiti cum mi se umplea casuta postala de mailuri trimise stapanirii ori de cate ori iesea o carte noua. "Bravo, la mai mare, tineti-o tot asa, felicitari, ce bine ca existati, ce tari suntem, nimeni nu mai e ca noi!". Era ceva de groaza! Cand m-am certat cu jupanul, nimeni n-a zis nimic, mucles! Desi ne jignise pe toti, in corpore. Nimeni n-a avut curajul sa-l puna la punct, nimeni n-a avut curajul sa ma sustina. Daca nu exista pe-acolo si un "politist bun", un baiat care sa mai stie de cei sapte ani de-acasa, ma desprindeam de ei de demult. Acum au avut ei grija sa ma azvarle afara ca pe o masea stricata. Surprinzator, lucrul asta are si o parte buna. Inseamana ca nu m-am inselat atunci cand am constatat prima data ca afara la ei e vopsit gardul... Nu sunt asa cum vor sa para. Cuvintele alea cu care pacalesc oamenii sa li se alature sunt o capcana pentru fraieri, asa cum ma consider si eu acuma. Probabil ca urmeaza sa apara si alte carti la care am tradus si asta nu-mi va provoca bucurie, ci o si mai mare amaraciune. In momentul de fata imi pare rau ca nu am ascultat de toti cei care-mi spuneau ca e o prostie ceea ce fac si ca nu se merita. M-am contrazis cu ei pana in panzele albe si acum am ajuns la concluzia ca aveau dreptate. Voluntariatul, munca neplatita, altruismul e o prostie in Romania.
Asadar dragii mei ecologisti, permaculturisti, fermieri verzi, crestini (si ce-oti mai fi!...) din TEI, pana la urma tot v-ati purtat cu mine ca niste ghiolbani!