joi, 1 noiembrie 2012

Octombrie-ultima zi

Sfarsit de sezon. Trist. Abia astept sa vina primavara viitoare. Cat mai e? Vreo patru luni si punem iar rasaduri! Ieri am cules toti ardeii. Mi s-a rupt inima de mila lor.
Am cules tot: si mari, si mici de tot. Am mai gasit si cateva rosii cherry sus pe terasa. Din mini-sera am luat niste ridichi si un pic de salata creata. Icebergul merge bine de tot. Deocamdata nu culeg din el, il las sa creasca mai maricel. L-am convins pe Minitehnicus sa lasam deocamdata lazile mici de sub solar si sa golim doar lazile mari, ghivecele etc. O sa facem tot ca anul trecut, adica o sa facem o gramada mare de pamant amestecat din toate lazile. Asta este metoda noastra de a rezolva imposibilitatea rotirii culturilor. Noi rotim pamantul. In fiecare an trebuie sa cumparam pamant nou, pentru ca se consuma teribil. Plantele il mananca de-a dreptul! Si cumparam si noi ba un soi, ba altul, mai trece un nene cu pamant de flori si mai luam si de la el, am mai pus si compost, am mai adus si din padure, la anul vrem sa mai aducem si pamant de musuroi de cartita... De-aia trebuie uniformizat. Din pacate nu putem face la fel si cu pamantul de pe santurile cu rosii. Trebuie sa-i punem compost la primavara si poate niste pamant proaspat de la supermarket. In rest, trebuie folosite ingrasaminte. Bio, bineinteles, pentru ca nu merge altfel. Si, daca tot veni vorba de ingrasaminte, anul acesta m-am confruntat cu lipsa calciului la ardei. Au dat o prima recolta incredibil de frumoasa, apoi florile au rodit, dar ardeii ramaneau mici si se uscau incepand cu varful. Am studiat pe net si mi-am dat seama ca e lipsa de calciu si le-am dat ce le-a trebuit. Iar acum, in toamna, mi-au facut iar niste ardei frumosi si mari cum nu credeam sa vad.
Fasolea abia acum incearca sa faca pastai, dar e prea frig noaptea si nu mai are timp sa rodeasca. La anul va trebui s-o pun mai devreme sau deloc. Vinete ar trebui sa nu mai pun. Asa am zis si primavara asta si nu m-am putut abtine. Sunt atat de nostime, dar ocupa locul de pomana. Oricum sunt prea putine fata de cate se consuma la noi. Mai bine mai pun ardei. Cam atat...

6 comentarii:

  1. Iulia, nu te necaji, a fost destula vara anul acesta si toamna tot asa, de fapt vara s-a infruptat din prima parte a toamnei, a mancat-o ea pur si simplu, dar a venit vremea sa facem si altceva decat gradinarit.
    Stii, la emisiunea "In gradina Danei" de duminica dimineata pe tvr1 la ora 10 am vazut ca ardeii, din lipsa de calciu se imbolnavesc de fuzarioza - petele acelea decolorate, asa cum zici si tu. Si eu o sa le dau coji de oua si lor, caci rosiile au profitat in fiecare cuib de un pumn de praf de coji de oua si nu s-au imbolnavit, doar ca s-au uscat vrejii de atata caldura si poate lipsa de apa.
    Draga mea, am rezolvat blogul, acum functioneaza, uite ca apare ultima postare publicata.Te astept cu drag. Pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De anl asta am inceput sa pun si eu coji de oua la compost. Anul trecut n-am pus si uite ce-am patit!
      Cu blogul merge acuma! E brici. Ma bucur mult.

      Ștergere
  2. ce sa zic: elisa mi-a dat emotii.... dar mi-a trecut! tot "in gradina danei" am auzit vb-se de dolomita. este o roca macinata care se adauga 4t la 1 ha, odata la 4 ani. e 2 lei/kg. se pare ca face minuni si e 100% naturala.
    ma bucur ca mai sunt si din astia ciudati ca mine, care abia asteapta sa vina primavara...sa munceasca pe brinci in gradina :). fa si tu ca mine. tine socoteala pana in februarie, ca at incep insamantarile pt rasaduri. deci, mai sunt 3 luni. pana at. mai este treaba afara... musuroiesti trandafirii, sapi copacii la radacina, ii stropesti si... spor la cumparat seminte de legume si flori. spor la tot si in toate! irina

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Irina! Da, astept cu nerabdare primavara. De cand gradinaresc legumele astea, parca nici nu-mi mai pasa de iarna! Nu ma intereseaza decat cand incep sa pun rasadurile. AMR-ul, cum se spune...

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am avut aceleasi probleme cu ardeii si nu am stiut ce sa le fac - deci coji de oua. Le puneti in groapa in care plantati rasadul in gradina sau amestecate cu tot pamantul? Ca si tine, si eu trebuie sa schimb sau sa completez pamantul din gradina, pentru ca am straturi ridicate si imprejmuite cu lemn si caramida. Dar pana acum am adus doar pamant din albia unui rau si am imbogatit cu gunoi de grajd, nu am adaugat pamant din comert. Si am gasit acum la brico niste ingrasamant bio sub forma de granule, ai folosit asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inceput sa pun coji de oua in compost, dar asta numai incepand de anul acesta, pentru pamantul pe cate il voi folosi vara viitoare. Daca ma intrebi cum am rezolvat problema vara asta, atunci iti spun ca le-am dat graunte de-alea bio care au de toate bunaciunile prin ele. BIOL 555. Aveam si un ingrasamant special cu calciu si sulf, dar n-am mai apucat sa-l dau, pentru ca s-a remediat problema.

      Ștergere