De ce scriu pe blog?

Serios: de ce?  Ma gandesc tot mai des sa suprim aceasta forma de exprimare. La inceput mi s-a parut ca sunt mult prea putine bloguri despre experienta directa si personala a unor oameni care sa se fi aplecat asupra pamantului si plantelor fara a fi mostenit asta din tata in fiu. Pe urma am constatat ca sunt multi care fac gradinaritul asta cu mare pasiune si care au si locul potrivit s-o faca: gradini la tara, insorite si roditoare. Mi-am spus atunci ca eu fac altceva si ca experienta mea oarecum diferita poate aduce ceva nou si poate incuraja si pe altii sa incerce. Mie imi pare asa de rau ca nu m-am apucat de gradinarit macar cu cinci ani mai devreme!...
De-a lungul vremii am constatat ca suntem foarte putini ce de-aici, un nucleu de entuziasti, de pasionati, de prieteni oarecum... Spre deosebire de multi dintre voi, eu am un blocaj la nivelul comunicarii atunci cand vine vorba despre lucruri personale. Imi plac oamenii deschisi, cei care se arata pe ei insisi in fotografii, dau detalii despre locul in care se afla, despre soti si copii, care nu se feresc sa-si expuna chiar si alte pareri... despre lume si viata, spre exemplu. Eu insa sunt croita altfel. Am scris rar despre altceva in afara de gradina si alte lucrari adiacente.
Am urmarit constant blogurile voastre si pe altele (care nu se afla pe lista mea) si am impresia ca e o doza imensa de narcisism in forma asta de comunicare publica. De-aia mie incepe sa nu mi se mai potriveasca. Daca am prins bine ideea, oamenii scriu mai ales ca sa se vada publicati in spatiul virtual. Nu exista o dorinta de comunicare, de schimb de idei. Bineinteles ca fiecare vrea ecouri la textul scris, care sa-i valideze oarecum parerile, si nu agreeaza decat comentariile standard, aprecierile, laudele. In momentul in care cineva emite o parere cat de cat contrara cu textul scris, incepe razboiul! Te ataca proprietarul blogului, te ataca prietenii lui si, oricat de in tema ai fi, esti ironizat, esti pus la zid, iar in cazuri extreme esti chiar exclus. Pe mine intoleranta asta ma socheaza, ma umple de amaraciune si ma face sa nu mai sper la nimic bun. Oamenii nu mai vor sa auda decat adevarul lor si-atat. "Cine nu e cu noi e impotriva noastra" e deviza zilei. Orice incercare de a-ti explica pozitia enerveaza si mai mult. Esti inteles prost, esti rastalmacit cu rea intentie. Cine ne-a adus in halul asta? Asta e o lume in care mie nu-mi place sa exist.
Ma gandesc foarte serios sa sterg tot ce-am postat vreodata si sa nu mai deranjez pe nimeni pe-aici.