Viscol si martisoare

A venit si zapada. Prea multa si prea deodata. Minitehnicus nu mai pridideste cu lopata. Mai ajuta si baietii, dar sunt amandoi in sesiune si mai trebuie si sa invete.

 Mie zapada mi-a adus un ragaz de liniste in care m-am apelcat asupra unei activitati vechi de pe vremea tineretii mele: martisoarele.

Tomatoe giant tree

Pentru cei care mai cred ca fotografia e trucata:

Asta e visul meu

http://uk.news.yahoo.com/green-fingers--pensioner-breaks-world-record---producing-1-355-tomatoes-from-one-seed-113135916.html#yg0TDFS

Sau macar:

Ianuarie de vis

Imi place de mor iarna asta! Alaltaieri erau 15 grade!!!! Eram oricum fericita ca am scapat pana acum de zoaiele alea de zapezi din Bucuresti si am mai primit si o primavara bonus! Orice ar veni de-acum incolo aproape ca nu-mi mai pasa. Am trecut de jumatatea iernii. In plus, am inceput pregatirile pentru sezonul legumicol 2014, adica am cumparat seminte de pe un site gasit din intamplare: http://bancadeseminte.ro
Nu sunt ieftine, dar nici cele mai scumpe. La 150 de lei nu mai platesti cheltuieli de transport, insa nu prea mi-a placut ca nu trimit prin curier rapid, ci cu posta romana. M-am invatat cam lenesa si-mi place sa mi se aduca la botul calului totul. (Oricum, l-am trimis pe Minitehnicus la posta...)

Denumirile rosiilor sunt absolut incantatoare. Pur si simplu nu am rezistat tentatiei si am comandat mult mai multe decat trebuia (bineinteles!!!!). Am luat si cherry de multe, multe feluri, si morcovi colorati, si fasole la metru, si sfecla de nu stiu care si, si, si, si.....
In rest... ce sa zic... imi caut de sanatate. Pe net, desigur. Ca de incompetenta si sarlatania doctorilor sunt satula. Sper sa nu sara nimeni in sus daca am zis asta. Cand esti bolnav ti se pare ca toti in jurul tau sunt sanatosi si fara griji si ca numai tie ti se intampla toate. Dar daca scormonesti un pic pe net ai sa vezi ca de boala ta sufera o groaza de oameni, ba chiar mai rau decat tine, iar daca ai noroc dai si peste cate un medic de treaba (astia sunt cei foarte buni, ajunsi in pragul pensiei), care iti spune cu sinceritate ca sunt afectiuni in care nu rezolvi nimic daca te repezi din prima la medic.
Sa stiti ca, desi scriu mai rar, va citesc pe toti cu mare drag. N-am ratat nimic din lista de bloguri. In plus caut idei noi si ingenioase pentru gradina si pentru petrecerile din aer liber de vara asta. Nu stiu daca am mai scris chestia asta, dar Minitehnicus vrea sa amenajeze o alta zona pentru "dolce far niente", cu mobila din paleti, asa cum sigur ati vazut pe net, cu perne imense si moi, cu felinare marocane si narghilea. I-am ales deja numele: Terasa Suleyman. Ceva cam in genul celei de aici:

 Am mai gasit si alte imagini interesante:

Decembrie

Imi plac iernile fara zapada. De-aia zic ca pana acum a fost bine. Nimic nu e mai deprimant pentru mine decat sa ninga inca din noiembrie. Daca ne prinde Craciunul fara zapada e perfect. Sper ca n-am socat pe nimeni cu preferintele mele. Desi sunt nascuta in decembrie, mie nu-mi place iarna. Sunt friguroasa de cand ma stiu si mereu am iubit vara. In ultimii ani, insa, nici caldura nu o mai suport... Am inceput sa iubesc primavara cu rasadurile ei, cu gradina renascand la viata, cu speranta unei noi recolte... In fine, vorba lunga - saracia omului. Am promis ca va mai arat ce-am mai facut in ultima vreme:
Minitehnicus a dat jos de pe terasa toate lazile, toate ghivecele, toate galetile si a desertat pamantul intr-o gramada mare de tot, apoi a tras un strat de mastic bituminos peste toata terasa, pentru ca aveam niscai infiltratii in tavanul garajului. Broasca testoasa a intrat de vreo luna in hibernare. Am pus-o in pivnita intr-o ladita cu frunze uscate. Minitehnicus a luptat toata toamna cu frunzele uscate si n-a mai lasat niciuna pe pamantul din fata curtii, acolo unde ies primavara lalelele. Asta pentru ca in fiecare primavara se chinuia sa adune frunzele putrezite de printre lalelele deja rasarite. Anul asta s-a jurat ca o sa adune toate frunzele si o sa lase zona luna si eu n-am avut nimic impotriva.

In rest, fratello si-a implinit un vis mai vechi: acela de a-si cumpara un rotisor mare pentru fript purcelusi de lapte. Asa ca acum o saptamana s-a "executat" ceea ce vedeti:

Cam atata... In rest: o imensa asteptare a primaverii viitoare, un merisor plantat in gradina si un mar desfrunzit in care au mai ramas cateva mere uitate de lume.

Asa-i romanul. Asa a fost mereu.

N-am mai scris pe blog din august. Nu m-am simtit bine. Am niste probleme de sanatate care s-au agatat de capul meu si nu vor sa treaca. Am si un program destul de incarcat si, cand prind si eu putin timp liber, nu stiu cum sa ma odihnesc mai bine... Si totusi ceva m-a scos din starea asta intr-atat incat sa astern, cu amaraciune, cateva randuri. Ce anume? Pai aparitia unei noi carti marca TEI. Prima la care am tradus pentru ei (prin luna februarie, daca nu ma insel). Ultima traducere le-am trimis-o la mijlocul lui iulie si i-am anuntat ca intru si eu in vacanta pana prin septembrie. Din cauza problemelor pe care le-am avut nu am putut sa reincep activitatea pana acum, dar asta nu inseamna ca abandonasem. De prin octombrie am vazut ca nu mai primesc mesajele din grup: m-au scos fara nicio intrebare, fara nicio avertizare. Frumos, n-am ce zice! Dar suntem in desertul numit Romania, oricat am incerca sa credem ca mai exista oaze de normalitate si de bun simt pe ici, pe colo.  Ne declaram europeni, morali si cinstiti, desi nu e asa. Suntem romani. Suntem hoti. Suntem nesimtiti. E in ADN-ul nostru.
Eu am intrat in randul traducatorilor TEI crezand total in cuvintele frumoase pe care ei le pun la inceputul fiecarei carti. Am crezut ca gasesc acolo niste oameni frumosi la suflet, altruisti, carora nu le lipseau decat altii, la fel ca ei, care sa li se alature. Am muncit cat am putut mai bine, uneori chiar si bolnava rau de tot, numai ca sa respect termenele impuse. Am incercat sa nu incalc nicio regula (si credeti-ma ca nu sunt putine). Cu toate astea, am reusit sa intru in conflict cu unul dintre mai-marii lor. Exista un atotstiutor, un stapan, un despot. Un ins care se crede superior tuturor si care isi imagineaza ca are dreptul sa te puna la punct si sa mature pe jos cu tine de cate ori ii vin lui dracii sau de cate ori cineva indrazneste sa-i atarga atentia asupra atitudinii lui incorecte. Noi, romanii, avem in noi gena capului plecat, a supuseniei gretoase, a linguselii in fata stapanului. Am observat ca o mare parte din cei care traduc pentru ei se pozitioneaza automat ca servi umili. Nu vreti sa stiti cum mi se umplea casuta postala de mailuri trimise stapanirii ori de cate ori iesea o carte noua. "Bravo, la mai mare, tineti-o tot asa, felicitari, ce bine ca existati, ce tari suntem, nimeni nu mai e ca noi!". Era ceva de groaza! Cand m-am certat cu jupanul, nimeni n-a zis nimic, mucles! Desi ne jignise pe toti, in corpore. Nimeni n-a avut curajul sa-l puna la punct, nimeni n-a avut curajul sa ma sustina. Daca nu exista pe-acolo si un "politist bun", un baiat care sa mai stie de cei sapte ani de-acasa, ma desprindeam de ei de demult. Acum au avut ei grija sa ma azvarle afara ca pe o masea stricata. Surprinzator, lucrul asta are si o parte buna. Inseamana ca nu m-am inselat atunci cand am constatat prima data ca afara la ei e vopsit gardul... Nu sunt asa cum vor sa para. Cuvintele alea cu care pacalesc oamenii sa li se alature sunt o capcana pentru fraieri, asa cum ma consider si eu acuma. Probabil ca urmeaza sa apara si alte carti la care am tradus si asta nu-mi va provoca bucurie, ci o si mai mare amaraciune. In momentul de fata imi pare rau ca nu am ascultat de toti cei care-mi spuneau ca e o prostie ceea ce fac si ca nu se merita. M-am contrazis cu ei pana in panzele albe si acum am ajuns la concluzia ca aveau dreptate. Voluntariatul, munca neplatita, altruismul e o prostie in Romania.
Asadar dragii mei ecologisti, permaculturisti, fermieri verzi, crestini (si ce-oti mai fi!...) din TEI, pana la urma tot v-ati purtat cu mine ca niste ghiolbani!

23 august

Pe vremuri se sarbatorea cu mare fast. Acum e o zi ca oricare alta...
Ce sa va zic? Am venit din concediu. Sunt obosita pana la Dumnezeu si chiar mai sus. Ma culc la 11 si dorm pana la 8-9 in fiecare zi si nu-mi vine sa cred. Eu, care tot anul am dormit 5-6 ore pe noapte!
Am alergat ca un cal de povara. Koln si Paris. 11 zile. Inainte de plecare m-am procopsit si cu o gonartroza bilaterala, astfel incat mersul pe jos este o povara pentru mine. Primul drum in Koln a fost la un magazin de tehnica medicala de unde mi-am cumparat orteze pentru ambii genunchi. Am dat o groaza de bani pe ele, dar fara n-as fi putut face fata distantelor imense pe care le-am strabatut in Paris si nici nesuferitelor scari de la metrou si de aiurea. Am impresia ca francezii inca nu au descoperit scara rulanta. Nici macar pe cea de urcare, ce sa mai vorbim despre cea de coborare!... In schimb, in Germania, civilizatia era la ea acasa. Lume calma, linistita, mereu cu zambetul pe buze, amabila, pensionari la a doua tinerete, tineret imbracat in culori (ceea ce la noi nu mai exista), oameni purtand lucruri comode, nu la moda, destindere, voie buna. O tara in care tare mi-ar mai placea sa traiesc. In schimb, francezii mei, Franta mea, mon amour, ... o mica-mare dezamagire. M-am intors cu un amalgam de imagini, senzatii si sentimente care se bat cap in cap. Nu stiu daca e cazul sa detaliez. Deocamdata nu.
Gradina, lasata in grija celor doi flacai ai mei, am gasit-o varza. Rosiile, care erau deja manate serios sunt o jale, ardeii au nevoie (ca si anul trecut) de calciu, pentru ca se strica in varf, gazonul era uscat in proportie de 85%, buruieni peste tot. Inca nu m-am apucat de treaba, pentru ca sunt mult prea obosita. Nu mai pot nici sa ma uit la televizor fara sa adorm. Trebuie s-o iau de undeva si sa pun plantele in ordine, se cer si niste insamantari de fasole, ceapa si ridichi, plus niste salata iceberg. Poate incep de maine, cine stie?