miercuri, 25 aprilie 2012

Dulapul pentru rasaduri

Inca de anul trecut ne-am tot gandit cum sa facem ca sa rezolvam problema spinoasa a rasadurilor. oricum am da-o, ne trebuie spatiu, mult spatiu. Asa ca a aparut ideea de a transfera afara tot calabalacul. Zis si facut. Mai intai a aparut scheletul metalic:
Apoi Minitehnicus a pus blaturi de pal imbracate in folie de plastic. Pe urma am intervenit eu, care am transferat rasadurile din bucataria soacra-mii pana pe terasa.

Dimineata vine lumina din dreapta, dar de la pranz incolo, lumina vine din fata si rafturile se scalda in soare pana pe la 5-6 dupa amiaza. Dupa ce se termina cu rasadurile, voi pune in el jardiniere cu salata, ridichi etc. Voi vedea. Seara imbracam totul cu un ciorap din folie de polietilena. Asa am facut si asta seara, dar mai devreme putin, din cauza furtunii. Vantul imi ciufulise de tot rosioarele. In plus, a trebuit sa legam totul cu sfoara si sa punem ghivece mai grele la baza ca sa nu o umfle vantul.
Totusi, rasadurile mele sunt mici pentru vremea asta. Cele mai mari dintre ele arata asa:
Sunt negrele de Crimeea si uriasele. Restul sunt mai mititele. Ieri insa, Minitehnicus a venit de la piata cu 20 de rasaduri de rosii timpurii (de marime medie, cu mot). Nu stiu cum fac taranii astia care vin cu rasaduri in piata! Planta are cam 40 de cm inaltime, are deja flori, iar pamantul in care a crescut nu e mai mult de o ceasca de cafea. Am vrut sa le punem de ieri, dar ne-a oprit furtuna. De fapt la noi, in sectorul 1, nu a plouat deloc. In schimb a batut un vant infiorator. Ni le-ar fi stricat de tot.
In alta ordine de idei, am cules complet una din laditele de ridichi si zilele astea o s-o dau gata si pe a doua. In prima am pus deja seminte noi.
Azi vreau sa culeg si toata ceapa verde din ladita de alaturi si sa pun morcovi de-aia mici, ca o bila. Oricum, zilnic culeg salata de toate soiurile. Trebuie rarita si cea mai usoara metoda e sa o mananci asa cum este. Ne luptam si cu usturoiul (cred ca am pus cam mult).


3 comentarii:

  1. Iulia si eu m-am intrebat cum fac ei ( taranii) de au rasaduri asa mari si frumoase. Cred ca nu exagerez daca zic ca le seamana in sere inca din ianuarie. Altfel nu-mi explic

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, ei incep cu ele foarte devreme, in sere incalzite si cu lumina artificiala uneori si le pompeaza in mod sigur. Au ingrasaminte, dar mie nu-mi pasa. Pana am sa ajung eu sa mananc rosii de la ele, li se duce tot ce-au inghitit pana acuma. Normal ca satisfactia nu e la fel de mare ca atunci cand le cresti de la samanta, dar ce sa fac...

    RăspundețiȘtergere
  3. wow,ce de chestii interesante. Eu nu as fi indraznit sa pun atatea legume in lazi si jardiniere.Felicitari!

    RăspundețiȘtergere