Lupta cu omizile

Azi am avut o surpriza mai mult decat placuta. Dupa ce si noi si toti vecinii aproape ca abandonaseram lupta cu omizile, considerand ca e fara speranta, o minte ingenioasa si inca increzatoare in sistem a dat telefon la Primarie si, dupa cateva redirectionari, a vorbit ieri cu cineva de la Serviciul de protectie a plantelor, i-a explicat situatia si i s-a promis o rezolvare urgenta. Bineinteles ca ieri seara, la o bere, nu era nici unul dintre noi foarte increzator in promisiunile astea, dar alta solutie nu mai aveam. Si azi, la prima ora, cine credeti ca suna la poarta? Masina de interventie! OAU! M-am simtit intr-o tara civilizata, chestie care mi se intampla din ce in ce mai rar. Baietii au stropit tot ce-au vazut cu ochii, si pe strada si prin curtile noastre, si in circa un sfert de ora totul era gata si omizile cadeau din pomi cu cracii in sus. Oamenii au in dotare cu totul alte scule decat noi, care ajunseseram sa stropim pomii cu stropelnita aia cu presiune cu care se spala masinile (mai bine decat atat nu aveam cu ce, vermorelul nu ajunge in varful pomilor cu nici un chip...) Dupa ce am lasat solutia sa se usuce un pic pe plante, am mosmondit si niste zeama bordeleza cu niscai insecticid si am stropit tot, tot, tot, ca nu se mai putea! Mi-e frica sa nu se maneze rosiile din gradina, castravetii si dovleceii. In fata, rosiile pitice s-au imbolnavit de ceva si nu stiu ce. Au pete pe frunze si incep sa se ingalbeneasca, desi rosiile sunt de toata frumusetea. In plus, musculita alba isi facea de cap cu nesimtire pe rosiile si pe vinata mea de la intrare. I-am dat o serie de n-a putut s-o duca...